Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cardrul natural
CADRUL NATURAL
Relief
Din punct de vedere geografic, judeţul Caraş-Severin are un relief preponderent montan: 65,4% relief muntos, 16,5% relief depresionar, 10,8% dealuri şi 7,3% câmpii. Zona muntoasă este reprezentată de Munţii Banatului în a căror componenţă intră: Munţii Ţarcului, Cernei, Muntele Mic (în est), Munţii Semenic, Aninei şi Dognecei (în vest), Munţii Locvei şi Almăjului (în sud). Dealurile au o răspândire limitată, cele mai importante fiind dealurile Bozoviciului, Oraviţei, Doclinului şi Sacoş-Zăgujeni, iar câmpiile ocupă de asemenea o suprafaţă redusă, fiind reprezentate de Câmpia Timişului, Moraviţei şi Caraşului.
Relieful comunei Sasca Montană este unul specific treptelor de relief pe care se desfaşoară raza acesteia: 70% deal şi 30% munte. Astfel, localităţile Sasca Montană şi Sasca Română se întind pe malul stâng al râului Nera, deci au un relief specific Munţilor Locvei. Acest relief este reprezentat printr-o prispă nivelată în cristalin la 200-250m. Prin altitudine şi peisaj acestă prispă aparţine dealurilor piemontane, dar prin structură Munţilor Locvei (V. Mihăilescu, 1963).
Localităţile Bogodinţ, Slatina Nera şi Potoc se desfăşoară în zona Dealurilor Oraviţei, deci au un relief specific acestora. În Dealurile Oraviţei, urmare a acţiunii de modelare, în primul rând prin adâncirea reţelei hidrografice, în imediata vecinătate a muntelui s-a format, pe şisturi cristaline şi calcare mezozoice, o treaptă piemontană de eroziune (300-500m altitudine), continuată, până la întâlnirea cu Depresiunea Caraşului, de treapta piemontană de acumulare-eroziune (200-300m), sculptată în formaţiuni sarmaţiene şi pannoniene (P. Coteţ, 1970), din aceasta rezultând prezenţa unor culmi ce coboară către Depresiunea Caraşului, unde se întâlnesc cu terasele superioare.
Varietatea reliefului conferă zonei posibiltăţi propice pentru creşterea animalelor domestice, cultivarea pomilor şi a viţei de vie, iar în Lunca Nerei cereale şi legume. În perimetrul Ocolului Silvic Sasca Montană, în Valea Bei funcţionează păstrăvăria Bei.
Din punct de vedere geologic, pe teritoriul comunei Sasca-Montană se disting două zone, aparţinând munţilor Locvei şi Dealurilor Oraviţei.
Zona Munţilor Locvei, sau Seria de Locva, are ca roci predominante: şisturi cloritoase cu profiroblaste de albit, asociate cu şisturi amfibolite, şisturi verzi, ortoamfibolite, ca produse bazice ale magmtismului iniţial şi a geosinclinalului, şi cuarţite sericitoase.
În zona Dealurilor Oraviţei sunt predominante depozitele panoniene (argile, nisipuri şi pietrişuri), urmate către est şi sud de unele petice de sarmaţian (gresii şi conglomerate), precum şi de formaţiuni cristalino-mezozoice şi magmatice laramice caracteristce munţilor din vecinătate.
Clima
Clima judeţului este continental-moderată cu nuanţe sub-mediteraneene, subtipul climatic bănăţean caracterizându-se prin circulaţia maselor de aer atlantic şi prin invazia maselor de aer mediteranean, ceea ce conferă caracter moderat regimului termic, cu frecvenţe perioade de încălzire în timpul iernii, cu primăveri timpurii şi cantităţi medii de precipitaţii relativ ridicate.
Temperatura medie a iernii are valori ceva mai ridicate decât în zone din ţară situate la aceeaşi altitudine. În lunile de vară, temperaturile medii sunt în continuă creştere, dar mai moderate de la o lună la alta, comparativ cu lunile de primăvară.
Analizând temperatura medie pe anotimpuri se constată că iernile sunt relativ aspre în regiunile muntoase (la Cuntu – 3,4 grade C, Semenic – 4,8 grade C, iar pe Ţarcu – 8,3 grade C), în timp ce la Caransebeş şi Oraviţa se înregistrează valori pozitive.
Anotimpul de vară este în general moderat, comparativ cu cel de iarnă în regiunea muntoasă, temperatura crescând treptat în depresiuni: Oraviţa (20,1 grade C), Bozovici (18,8 grade C), Caransebeş (20,1 grade C). Clima în Defileul Dunării este sub mediteraneană, caracterizată printr-o temperatură medie anuală mai ridicată decât în restul tării: 10-11 grade C, iar la Orşova 11,8 grade C cea mai ridicată valoare din ţară. Temperatura medie a lunii ianuarie variază între 0 şi -1 grad C, iar cea a lunii iunie între 21-23 grade C.
Valoarea maximă a temperaturii înregistrată în judeţ a fost de 44,9 grade C în anul 1946, iar cea minimă a fost de – 32,2 grade C înregistrată în anul 1929.
Climatul comunei Sasca Montană este corespunzător zonei fitoclimatice în care se află, cu influenţe locale mediteraneene determinate atât de circulaţia maselor de aer cald care vin din sud (Marea Mediterană), cât şi de unitaţiile geomorfologice (de regulă versanţi cu diferite grade de înclinare şi expoziţii diverse). Caracterizarea generală a climatului este determinată în general de regimul termic, eolian şi pluviometric.
În conformitate cu raionarea climatică a teritoriului României întocmită de St. Stoienescu şi V. Mihăilescu, zona Sasca Montană se caracterizează printr-un climat de dealuri continental-moderat cu ierni moderate şi veri calde, cu precipitaţii bogate, cu amplitudini termice reduse (viscolele şi secetele – deşi în ultimii 10-15 ani au fost unele manifestări de uscăciune excesivă – sunt fenomene rare) şi cu evidente influenţe mediteraneene. Pe pantele terenurilor Comunei Sasca-Montană, ca de altfel pe cele ale Piemonturilor Vestice, are loc frecvent ascensiunea aerului umed şi intensificarea dezvoltării norilor.
Iarna, pe văi şi în depresiuni, se produc acumulări de aer rece, în timp ce pantele şi părţile mai înalte ale reliefului rămân acoperite cu aer mai cald. Vara, scăderea temperaturii aerului în înălţime depăşeşte 0,7º/100 m. În luna iulie temperatura medie nu depăşeşte 22º C. Intervalul fără îngheţ durează 5–15 zile – mai mult decât în câmpie. În anotimpul cald al anului pe pante umezeala relativă creşte şi norii se dezvoltă mai mult decât în văi, iar precipitaţiile sunt mai frecvente şi mai abundente. Precipitaţiile anuale cresc spre est de la 700 la 1.000 mm.
Regimul termic. Valorile medii lunare ale temperaturii aerului prezintă un maxim în luna iulie (21,0º C) şi un minim în luna ianuarie (-4,0º C), ce imprimă totuşi teritoriului caracter de climat continental din zona temperată.
Regimul eolian. Valorile temperaturii medii, umidităţii atmosferice, evapotranspiraţia etc., sunt influenţate de natura şi intensitatea vânturilor din zonă. Vânturile dominante în această zonă sunt:
Austrul, cu direcţie sud-vest, viteza 1,7 m/s şi frecvenţa de 2,5 %;
Coşava, cu direcţia nord-est, are o viteză medie de 1,7 m/s şi o frecvenţă de 1,7 %;
Föhnul bate frecvent în lunile de iarnă din direcţia nord-est cu o viteză de 1,7 m/s.
Perioada de timp cu vânt este de 82%, iar cea de calm este de 18%.
Regimul pluviometric. Este caracterizat prin precipitaţii atmosferice (mm) medii lunare, nebulozitate, zile senine, indiciide ariditate etc. Precipitaţiile maxime absolute (minim 24 de ore) au o valoare de 76,5 mm. Precipitaţiile medii anuale sunt de cca. 850 mm., iar lunar maximul se atinge în luna iunie (105 mm ) şi minimul în lunile martie şi septembrie ( 55 mm ). Zilele cu ninsoare pe an sunt în număr de 30-40, iar durata stratului de zăpadă este de 60-80 zile pe an.
Hidrologie
Principalele râuri care străbat teritoriul judeţului sunt: Cerna, Timişul, Caraşul şi Bârzava. De asemenea, Dunărea formează limita de sud a judeţului şi pe întinde pe o lungime de 60 de km. Pe teritoriul judeţului se găsesc şi numeroase lacuri naturale şi de baraj.
Comuna este străbătută de râul Nera lung de 125 km, având o suprafaţă de recepţie totală de 1.400 km2 (exclusiv pe teritoriul României) care îşi are obârşia în munţii Semenicului, din două izvoare, unul de sub vârful Piatra Goznei (1.477m) Nergăniţa şi celălalt de sub Vârful Piatra Nedeii (1.453 m) Nergana. Confluenţa celor două pâraie are loc sub dealul Flămânda, de unde râul primeşte şi numele de Neargăn. Exceptând cursul superior al râului, în care densitatea cursurilor afluente este relativ mare, datorită grefării reţelei hidrogarfice pe un fundament de roci cristaline, impermeabil, afluenţii Nerei sunt puţin numeroşi, iar aportul de debit datorat acestora în aval de depresiunea Almăjului este sărac.
Pe raza comunei cel mai important afluent este Beiul. Un alt afluent de pe raza comunei este pârâul Şuşara pe malurile caruia, de la ieşirea din Cheile Şuşarei şi până la vărsarea în Nera, se întinde localitatea Sasca Montană.
Lacul Dracului, situat pe malul stâng al Nerei, care s-a format prin prăbuşirea tavanului unei peşteri, este cel mai mare lac carstic din judeţ, întinzându-se pe o suprafaţă de 700 mp şi o adâncime maximă de 12 m.
La poalele Vârfului Pleşiva, în apropierea locului de întâlnire a pârâului Beiul Sec cu Beuşniţa se află Ochiul Beiului pe o suprafaţă de 284 mp. Acesta este un lac de dolină provenit prin dizolvarea de jos în sus a rocii de către un izbuc, astăzi aflat la baza lacului. Lacul cu o adâncime de 3,6 m, este sub formă de cuvă, cu diametrul aproximativ de 20 m şi adâncimea de peste 3 m. El este format dintr-un izbuc situat în centrul acestuia. Este poziţionat aproape de cele 3 cascade ale râului Beuşniţa, rezervaţia naturală cu aceleaşi nume, împrejurimile sălbatice ca şi ruinele cetăţii medievale Ilidia din apropiere, constituie unul din cele mai frumoase puncte turistice din Banat. Pe raza satului Sasca Română după vărsarea Beiului în Nera se termină frumoasele Chei ale Nerei – rezervaţie naturală, unde trecerea călătorului se face prin tunele săpate în stânca abruptă a malului drept.
Elemente de bio-geografie, floră, faună
Flora
Judeţul Caraş-Severin are o floră deosebită, multe specii fiind rare sau declarate monumente ale naturii. Dintre acestea se pot enumera: Zada, Pinul Negru de Banat, (relicvă din era glaciară), Alunul turcesc, Garofita bănăţeană, Garofita albă, Bulbuci, Bujorul de pădure, Bujorul de Banat, Măceşul de Beuşniţa, Paducelul negru, Vişinul turcesc, lederea albă, Angelica, Urechea ursului, Floarea de colţ, Floarea Semenicului, Laleaua pestriţa, Narcisa, Stanjenelul, Papucul doamnei, Sângele voinicului, Săbiuţa, Branduşa-galbenă etc. De la regiunea de câmpie până la crestele munţilor se succed următoarele zone de vegetaţie:
Zona stepei şi silvostepei ocupă suprafeţe restrânse în golfurile de câmpie ale Caraşului şi Nerei, în care se întâlnesc: plopi, sălcii, asociaţii de fag, stejarul pufos, cărpiniţa, scumpina, liliacul sălbatic etc.
Zona pădurilor este bine reprezentată şi diferenţiat etajată: etajul quercineelor în zona Moldova Nouă, împrejurimile Reşiţei, Bocşei, Caransebeşului şi etajul fagului în Munţii Banatului, Defileul Dunării, Munţii Almajului şi Locvei, în împrejurimile Reşiţei şi Caransebeşului şi latura vestică a culoarului Timiş-Cerna. În aceasta zonă se întâlnesc păduri de fag în amestec cu ulmul de pădure, paltin, brad, molid.
Zona alpină este formată din: etajul subalpin între 1.700 m şi limita superioară a pădurilor, în care predomină pajiştile de iarba câmpului, paius, garofiţe de munte, ienupăr, tufe de afine, jnepenis si etajul alpin propriu-zis caracterizat prin pajişti de iarba vântului, paruşca, plante lemnoase (sălcii pitice şi azaleea).
Bogăţia floristică a zonei Sasca-Montană este impresionantă, aici întâlnindu-se numeroase specii balcanice, mediteraneene şi submediteraneene. Printre rarităţile floristice ale României se numără: alunul turcesc (Corylus colurna), bujorul (Paeonia mascula), talpa-ursului (Acanthus balcanicus), fetica (Valerianella coronata), Cirsium afrum, Allium moschatum, cornişorul (Ruscus hypoglossum) etc. Alte specii specifice zonei sunt: liliacul sălbatic, zada, tisa, garofiţa bănăţeană, vişinul turcesc, ghimpele, smochinul, lânaiul şi roşcovul sălbatic Cea mai mare parte a pantelor pietroase însorite sunt acoperite cu tufărişuri xerotermofile .
Fauna
Fauna cuprinde multe animale şi păsări, dintre care se pot aminti: Scorpionul, Faşă, Vipera cu corn, Balaurul (cea mai mare reptilă din Europa), Broasca ţestoasă de uscat, Acvila regală, Vulturul alb, Acvila ţipătoare mare, Acvila ţipătoare mică, Corbul, Buha, Egreta mică, Potârnichea de stancă, Lăstunul de stancă, Lăstunul mare, Rândunica roşcată, Liliacul, Rasul, Ursul etc. Multe dintre aceste specii trăiesc pe Cheile Nerei, Clisura Dunării, Valea Cernei şi în Munţii Ţarcului, Semenic, Godeanu, prezentând o valoare deosebită pentru judeţul nostru. Dintre animalele specifice pădurilor de foioase frecvente sunt: lupul, şoarecele gulerat, veveriţa, pârşul, jderul de pădure, mistreţul, căprioara, iepurele, cocoşul de munte, iar numărul speciilor de peşti cunoaşte cea mai mare varietate faţă de regiunile ţării: păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, zlăvoaca, lipan, mreana de munte (în râurile de munte) şi scobarul, cleanul, mreana (în regiunile de câmpie), iar în Dunăre se întâlnesc cega, nisetru, păstruga, morunul, somnul. Lumea insectelor este foarte bogată, formată din peste 1500 specii de fluturi, albine, termite etc.
Influenţele submediteranene ale climei zonei Sasca-Montană favorizează o faună specifică: scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus), licuriciul bănăţean (Luciola mingrelica mehadensis), 7 gasteropode (printre care un melc endemic: Holandia holandri holandricare), fâsa mare (Cobitis elongata), guşterul (Lacerta viridis), şopârla de ziduri (Lacerta muralis), vipera cu corn (Vipera ammodytes). Avifauna este reprezentată de peste 150 specii, dintre care important de amintit sunt: drepneaua mare (Apus melba), lăstunul de stâncă (Ptyonoprogne rupestris), rândunica roşcată (Hirundo daurica), presura bărboasă (Emberiza cirlus), vulturul alb, buha, barza, potârnichea de stâncă, pietrarul bănăţean, liliacul mediteraneean.
Solul şi resursele naturale
Teritoriul Comunei Sasca Montană oferă condiţii podogenetice variabile, corespunzătoare arealelor din clasa cambisolurilor (43%), molisolurilor (35%) şi a argiluvisolurilor (22%).
Tipurile de sol prezente pe raza comunei (anul cartării 1988) sunt:
- aluvionale şi aluviuni recente 4,5%
- litosoluri şi regosoluri 41,5%
- brune eumezobazice 54%
Solurile sunt tipice pentru zona a IV- V-a de fertilitate.
Gradul de fragmentare al terenului este:
- parcele mici (<1 ha) 95%
- parcele medii (1-7 ha) 5%
Fondul forestier este reprezentat de următoarele clase şi tipuri de sol:
- Clasa molisoluri, tipul de sol Rendzină , reprezentând 35%
- Clasa cambisoluri, tipul de sol Brun eumezobazic, reprezentând 43%
- Clasa argiluvisoluri, tipul de sol Brun luvic, reprezentând 22%
- Solurii neevoluate, tipuri aluvial şi erodisol, reprezentând sub 1%
Resurse naturale
Din cercetările geologice rezultă faptul că la Sasca Montană există mari cantităţi de minereu de cupru. În present, în locul minelor de altădată au rămas doar ruinele peste care a crescut vegetaţia. Prin intrările prăbuşite ale minelor nu se mai poate pătrunde, în schimb au fost amplasate galerii noi, puţuri şi foraje care au exploatat în amănunt Dealul Gheorghe până sus, pe platoul Cărbunari–Ştinăpari. Activitatea minieră a fost încheiată în 1998, când s-a închis mina de la Sasca Montană.
În prezent singurele resurse ce se valorifică de pe raza comunei Sasca Montană sunt reprezentate de către resursele de lemn şi nisipurile şi pietrişurile ce se ridică din albia sau de pe malurile râului Nera. Resursele de lemn sunt prelucrate prin intermediul unor gatere amplasate în diferite locuri pe raza comunei.
Arii naturale protejate
Locurile de o neasemuită frumuseţe care înconjoară comuna: Rezervaţia naturală Beuşniţa, Rezervaţia Naturală Cheile Nerei, Valea şi Cheile Şuşarei dau posibilitatea valorificării zonei sub aspect turistic.
Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa (Anexa nr.2) se întinde pe o suprafaţă de 36.758,00 ha şi se axează în întregime pe abrupturile şi platourile calcaroase din sudul Munţilor Anina, ocrotind în rezervaţii şi zonele tampon asociaţii vegetale, termofile, monumente ale naturii endemice şi specii relictare ale florei şi faunei, forme de endo şi exocarst, sectoare de chei, izbucuri, cascade şi lacuri carstice.
Unităţile administrativ-teritoriale care fac parte din parc sunt: Anina, Bozovici, Lăpuşnicu Mare, Şopotul Nou, Cărbunari, Sasca-Montană, Ciclova Română, Oraviţa. Localităţile situate la extremităţile parcului sunt Anina la nord, la sud Stăncilova, la est Lăpuşnicu Mare şi la vest Ilidia.
Coordonatele geografice în zona centrală sunt 44045’ latitudine nordică şi 21053’ longitudine estică. Limitele Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa au fost stabilite prin H.G. 230/2003.
Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa acoperă 3.081,3 ha şi este cuprinsă între Şopotul Nou – Sasca Română, pârâurile Bei şi Beuşniţa pe o lungime de 22 km, fiind cele mai lungi şi sălbatice chei din ţară. De la SV către NV Cheile Nerei străbat o succesiune de benzi calcaroase, porţiunile mai largi ale cheilor alternând cu unele foarte înguste unde distanţa dintre baza pereţilor este de cca 50m. Vegetaţia şi fauna cu influenţe mediteraneene cuprind specii de plante şi animale endemice şi chiar unicate.
Lacul Dracului este cel mai mare lac carstic din ţară, cu o adâncime de 9m şi diametrul 25m; Lacul Ochiul Beiului are o adâncime de 3,5m şi diametrul 20m, cu temperatură relativă constantă de 7-8 grade indiferent de anotimp.
Cascadele Beuşniţa constau în salba de cascade de la vărsarea în râul Bei şi continuând cu cascada mare situată la 1,5 km de Ochiul Beiului.
Rezervaţia mixtă Cheile Şuşarei ocupă o suprafaţă de 246 ha, Cascada Şuşara fiind cunoscută pentru gradul mare de ozonare. Sectorul de chei situat în partea din amonte a cursului, se desfăşoară pe o distanţă de 2,5 km, având pereţi care formează versantul drept, culmi ascuţite ce se ridică la peste 100 m înălţime şi se apropie la bază până la 3-4m.